Abrile 2017, cras est Pasca de abrile, est sa festa manna de sa religione catolica, su sapadu santu a ora de sa duas isolvent sas campanas de sos campaniles, e sonant a gloria pro sa resurretzione de Gesus, mortu cruciffissadu pro assolvere sos pecados de totus nois àteros.
Intro sos muros de custa domo manna, muda e cagliada, so restada sola, mi faghent cumpangia sos ammentos e mi frumigulant sa mente pensende a sa fine de sos annos chimbanta, teniat seighi annos, fia isposina. Deo e maridu meu, istaimis paris cun Babbu e cun Mamma e frades mios, in d’una domo manna, afestaimis Pasca de abrile comente fiat de usantzia in Sardigna, non podimus fàghere a mancu de coghere un’angione arrustu.
Fiamus in Belgio dae pagos annos, in sa bidda in ue istaimus bi fiant tantas fatorias chi pesaiant bacas e bitellos, porcos e berbeghes, inue si podiat comporare sos angiones.
Sa duminiga de Pasca tota sa famìllia, in cumpangia de duos o tres amigos sardos, issos puru nche nois, orfanos immigrados in Belgio, passaimus sa festa paris, sanos e cuntentos de nos agatare a s’ocasione de sa Pasca pro mandigare su simbolicu angione.
Sa bida nostra, in cussos annos non fiat fatzile, non fiamus in terra nostra, nde sentiaimus su pesu de s’ostilidade chi nos falaiat in palas, nos beniat male meda de nos fàghere atzetare dae sa comunidade locale, non cumprendiamus bene sa limba de su logu, faeddaimus male su frantzesu, custu non nos permitiat de àere unu arresonu cun issos, a dolu mannu nostru, custa situatzione nos at tentu assolados sena peruna possibilidade de fàghere connoschèntzia cun issos, amus bìvidu tentos a disparte che canes runtzosos.
Fia s’epoca de sas minas de su carvone, totus sos italianos immigrados in edade de traballu, depiant traballare in sa mina. In cussos annos sa bida nostra fiat meda simple, istaimus in domos de operaios, sena peruna fatzilidade, non bi tenimus ne bagnos, ne abba carda, ne telefono e ne machina de samunare sa roba, sas famìllias de sos immigrados chi teniant sa radio fiant pagos in totu, e nemos teniant una vetura.
Pro mandigare , sos printzipales alimentos nostros fiat sa pasta asciuta, sos minestrones, sa lentitza e carchi piatu de pulenta cun bagna, non fiant tzertu sos pastos de res. Sa petza la mandigaimus pagu e nudda, costaiat tropu cara, fiat s’alimentu de lussu riservadu a sas festas nodidas. Su dutore chi nos curaiat cando fiamus malaidos nos naraiat chi depimis mandigare petza meda, non cumprendiat chi non teniamus sa possilidade de nde comporare a s’ispissu.
Cun su passare de sos annos sa petza est diventada prus barata, s’allevamentu de sos fiados at cambiadu, s’ispaciu de sa petza in proportzione a su passadu at aumentadu meda in cantidade.
In custos urtimos annos, mescamente in custu 2017, sas max medias nos sunt tzochende sas urigas cun sas publitzidades issoro chi prèigant in totue chi non depimus prus mandigare petza meda, sos mutos issoro ant puru postu a isfida de istare baranta dies sena petza, àteros grupos ant artziadu sos bratzos a chelu pro invocare sa populatzione de non masellare prus sos angiones pro Pasca de abrile.
Custa tzivilidade nostra si lassat giughere dae sa publitzidade commerciale, semus dominados, a ogros serrados ponimus fatu a sos mutos chi publicant in sos tabellones, sentza nos fàghere sa pregunta e sentza pensare chi tzertas publitzidades ponent in dificultade sos pastores e tota sa pastoritzia, custos fatos causant isfascios mannos e ponent in perigulu s’economia, ativende sa perdida de su traballu a medas dipendentes de su setore. Sa nutritzione nostra cambiat semper de prus, a sigundu sos modellos alimentares chi nos sunt impostos. In custu mundu industrialitzadu at a bènnere sa die chi sa sotziedade s’at a campare ingullende.che pindulas de ogni colore a su postu de s’alimentu connotu.
Pro su chi nde penso, m’acuntento de mandigare cun gustu unu bonu piculu de petza de angione cotu arrustu. Essende nàschida in terra sarda, m’affido a sos usos e a sas traditziones de sa bidda mia. In sos ammentos mios, tèngio ìnnida sa visione de sos pastores chi atraversaiant sa bidda fatu a su fiotu de sas berbeghes e de sos angioneddos biancos nidos, iscortados dae sos canes addestrados a los tènnere unidos chi acumpangiaiant sa roba in àteras pasturas. Sos pastores, chie a caddu a s’àinu, chie a pes, andaiant issos puru fatu a sa roba, fieros de s’arte e orgolliosos de mustrare su bonu tratamentu chi teniant pro sos fiados issoro, siguros de nde fàghere s’etzellèntzia de calidade.
Bona Pasca a tottus (imparis)
Bona Pasca de Abrile a Totus
Bona Pasca a tottus imparis