di Giuseppe Corongiu
Remundu Piras? Unu de sos mègius pianificadores linguìsticos chi amus mai tentu. Est custa sa nova chi nd’est essida fora dae su cungressu subra sa figura de su cantadore de Biddanoa Monteleone organizadu in Melzo (Mi) dae unos cantos tzìrculos de emigrados. Si calicunu cheriat opònnere su mundu de sa poesia traditzionale a cussu de sa pianificatzione linguìstica, pro custa bia, no at tentu resone. Pro ammentare su poeta "a bolu" prus famadu, sos disterrados ant cumbidadu unas cantas dies como tres relatores de importu: Paolo Pulina, rapresentante de sa federatzione de sos sardos in Itàlia, Pàulu Pillonca, espertu màssimu de cantadores e poesia, e Giusepe Coròngiu, espertu de polìtica linguìstica. Occasione nòdida custa ca, sa domo de imprenta Domus de Janas de Ceraxus, est congruende s’imprenta de s’òpera omnia de s’autore de Mistèriu. E Paolo Pulina est resessidu in sa relata sua a pintare cun paràulas galanas sa realtade de sas garas chi faghiant, e faghent, ammachiare sas biddas nostras de cada chirru de s’ìsula. Comente totus ischint, difatis, sa poesia a bolu non s’est limitada in sos oros de Logudoro, ma at balangiadu tretu e audìtziu in onni parte de s’ìsula finas a èssere, a unu tzertu puntu, sa rapresentàntzia de una poesia "natzionale-populare" sarda. Finas cun unu mollu de "limba comuna" impreada e cumpartzida, chi a la definire "logudoresu" est unu logu comune pagu iscientìficu e isviadore. Giusepe Coròngiu, chi depiat acumprire su tema de s’atualidade de Remundu Piras, at ghetadu unu ponte ideale intre su cantadore biddanoesu e Giròmine Araolla, fundadore de sa poesia e de sa limba comuna sarda. "A unu momentu istòricu dadu sa classe dirigente sarda at traitu sa limba – at naradu s’intelletuale lacunesu – e sunt istadas sas classes populares a la mantènnere bia, mancari dialetizada. Finas a sos Annos Setanta de su Noighentos, cando s’est pesadu su movimentu linguìsticu. A parre de Coròngiu, Remundu Piras diat èssere oe in die unu pianificadore linguìsticu mannu ca in su soneto famadu suo "No sias isciau" (iscritu in su 1977) aiat ammostradu de àere cumpresu bene sa chistione polìticu-linguìstica sarda. E aiat finas indicadu carchi isòrvida. Est duncas una faddonca manna a leare a cunsideru a Piras comente unu poeta mescamente "populare" o "semicolto", comente calicunu at naradu. Forsis diat a èssere pretzisu a lu cramare "militante". Pro Pillonca, reconnotu comente s’istudiosu prus cumpetente de custu setore, non b’at duda peruna chi Coròngiu tenet resone. E, at annantu s’iscritore osilesu-ogiastrinu, . A merie, semper in Melzo, cungressu de presentazione de su progetu ambientale e turìsticu de sa comuna de Biddanoa Monteleone. Su sìndigu, Sebastiano Monti, at contadu chi sa bidda at atzetadu sa filosofia de su Presidente de sa Regione Renato Soru de non tocare sas costeras ìnnidas e punnare a un’isvilupu alberghieru in intro de sa bidda. Sèberu premiadu cun finanziamentos regionales de miliones de euros. Una politica custa, identidade-bellesa-turismu-ambiente-limba, chi forsis diat èssere piaghida meda a tziu Remundu puru. "No sias isciau", unu manifestu sìncheru de politica linguistica
*No sias isciau*
O sardu, si ses sardu e si ses bonu/ Semper sa limba tua apas presente: No sias che isciau ubbidiente/ Faeddende sa limba ‘e su padronu./ Sa nassione chi peldet su donu/ De sa limba iscumparit lentamente,/ Massimu si che l’essit dae mente In iscritura che in arrejonu./ Sa limba ‘e babbos e de jajos nostros/ No l’usades pius nemmancu in domo/ Prite pobera e ruza la creides./ Si a iscola no che la jughides/ Po la difunder menzus, dae como/ Sezis dissardizende a fizos bostros.
*Remundu Piras, su 29 de Santu Aine de su 1977*
